Mai, ce titlu ritmat am gasit! Mai trebuia un tra-la-la și ajungeam la Eurovision! Că tot veni vorba de talente hai să vă povestesc cum e cu talentu' și cu bruma de cultură la tinerele domnișoare. Vorbeam deunăzi cu o prietenă, avocată, despre nebunia mea cu croșetatul și-mi zice: „Și eu croșetez dar n-am spus că mi-era că râd colegii de mine!” Am rămas cu gura căscată! Poftiiim? Stai că nu înțeleg! De ce să-ți fie rușine? De faptul că știi ce înseamnă in, bumbac, acril,vâscoză? De faptul că știi ce înseamnă bleumarin, bej, ocru, bleu ciel, magenta? Sau pentru faptul că ai bun gust și talent și că fetița ta e o prințesă într-o rochiță croșetată de mămica ei? Ba eu sunt foarte mândră de ceea ce pot și știu să fac și chiar îmi face o deosebită plăcere să port o bluză sau un bolero și să am absoluta siguranță că pe trotuarul de vis-a-vis n-o să fie vreo alta îmbrăcată la fel. Și apropos de rușine stai să-ți spun eu cui ar trebui să-i fie rușine. Eram în Slobozia în perioada cu viscolul și rămân blocată la răscruce de vânturi vreo două săptămâni. Plecasem cu treburi, dar speram ca măcar în weekend să mă întorc acasă. N-ai să vezi! Viscolul mai tare se pornește! Așa că mă resemnez și zic în sinea mea: „apoi dacă tot stau pe aici să caut o mercerie, îmi iau niște fire, o croșetă și-mi omor timpul, că de televizor m-am săturat și oricum e total neproductiv”. Așa că mă pregătesc de plimbare. O întreb pe fătuca de la recepția hotelului dacă știe vreo mercerie în zonă și mă îndrumă pe bulevardul principal. O iau ușor spre zona indicată și ajung pe strada aceea care parcă e aceeași în toate orașele. Aceea cu outlet-uri, jocuri de noroc, sucursale de bănci și produse de gen „totul la 10 lei”, nu se poate să n-o știți. În fața unui astfel de magazin, o tânără domnișoară ieșise la fumat. Cum până acolo nu găsisem nicio mercerie mă apropii și o întreb: Își ridică spre mine ochii inocenți mă privește de parcă ar fi văzut vreun marțian picat atunci din tăriile cerului și mă întreabă suav: „ da' ce-i aia?”
„Pai, zic eu, un loc în care găsești ațe, papiote, nasturi..”
”Aaaaaaaa, mă întrerupe ea, păi intrați aici!”
Și intru. Magazinul era un soi de bazar cu de toate aruncate care încotro. Mă gândeam că, poate, în amalgamul de nimicuri, într-un colț o fi și o zonă cu cele de mai sus. Nimic. Domnișoara vine repede spre mine și cu un zâmbet îndatoritor mă îndrumă spre casa de marcat. Zice ea: „ la casă avem ce vă trebuie”
Hait, că pe-asta n-am mai văzut-o! La casă? Dau sculurile și bobinele de mohair ca rest? Când colo ce să vezi? Într-un castron de plastic erau vreo zece papiote și trei ace de siguranță. Am crezut că mă sufoc în încercarea de a nu izbucni în râs. Noroc cu o doamnă mai în vârstă care auzise discuția mea cu domnișoara și m-a îndrumat către acel magazin special și atât de greu de identificat care se numește MERCERIE. Și pentru că iarna nu-i ca vara mi-am luat niște fire superbe și mi-am croșetat un bolero pentru vara care va veni! Cândva...